|
de Cornel Secu |
![]() |
Un semn de întrebare la acest prim titlu al primului editorial al HELION ONLINE ?
Poate mai bun era un semn al exclamării.
Dar singurul semn care va conta va fi semnul timpului.
Helionul online va fi o prelungire a celuilalt (ediția scrisă) ?
Și da, și nu.
Da, pentru că vom continua linia clasică a Helionului tipărit,menținând câteva rubrici, în semn de aderare la sistemul de valori promovat.
Și nu, deoarece sunt multe lucruri noi, iar multe altele se vor adăuga de la număr la număr.
Vom avea o apariție lunară, visul nostru cel vechi, care a functionat numai câteva luni în toamna anului '94.
Acomodarea istorică este de fapt acomodarea la un ritm nou. Vom fi prezenti lună de lună, incercand sa introducem in revista saptamanal, la anumite rubrici, texte noi.
Sperăm că acest lucru să se întâmple mereu și să nu apara vreo defazare.
Sperăm să nu-i dezamăgim pe vechii nostri susținători și, de asemenea, să nu-i decepționăm pe noii noștri cititori.
Suntem deschiși la toate propunerile cititorilor nostri, care vor respecta liniile directoare ale Helionului.
Valoarea și corectitudinea dorim să funcționeze fără balans, atat la cântarul vremii de-acum, cat și al celei ce va veni.
Vom încerca să fim și "operativi" și calitativi.
Vom intra în competiție cu alte echipe românești, dar cea mai importantă competiție este cu noi înșine.
Atitudinile noastre vor încerca să dea celor care scriu o perspectivă clară, valorizarea creației originale românești fiind gestul nostru esential.
Fie că e vorba de proză, eseu, film, bandă desenată, arta plastică, dramaturgie, istorie sau critică literară.
Vom deschide cu multă bucurie coloanele revistei Helion Online tinerilor creatori români, fie că au 10, 20 sau 35 de ani.
Iar Helionul cel vechi se va păstra atât timp cât mijloacele necesare apariției lui ne vor (mai) fi la îndemână.
Un nou Helion ?
Raspunsul și raspunsurile le veți afla în ediția de acum, dar mai ales în edițiile viitoare











Comentarii
Maitre, te rugam din tot sufletul ca Biblioteca Nova sa ramana o aparitzie tiparita.
Un prim impediment in calea lecturii: unde sa dau clic ca sa vad sumarul nu numai pe rubrici, ci si cu autorii si titlurile?
Halal!
As spune ceva si despre Laborator SF, care (nu stiu exact unde) se poate accesa si are 3 povestiri, iar in prima pagina apar doar doua.
In rest, ce pot sa spun, bravo si la mai mult! Sper ca nu o sa fie insa un flooding de povestiri cu tenta ortodoxa si/sau pline de expresii colocviale romanesti, totul prezentat ca SF.
Am redus durata intre 2 accesari ale paginii de la 10 la 5 secunde (protectie anbtiflood).
RSS pentru acest articol.