de Adrian Chifu

“DACĂ CITEŞTI ASTA ÎNSEAMNĂ CĂ EŞTI MORT, BINE AI REVENIT” ,aşa scria pe cartonul bătut în cuie de copacul din faţa mea. În rest praf, căldură, cer albastru şi cineva care se apropia de mine. Îşi aranja coarnele încercând să nu scape din mână tridentul. Am facut trei pasi in întâmpinarea sa.

- Salut.

- Dacă aşa zici... m-am uitat mai atent la el. Coarnele erau cusute strâmb pe căciulă iar tridentul părea făcut din lemn, peticit cu bucăţi de cârpă pentru a-l întări. Tu eşti...ăăăă

- Satana, nu?

- Păi pe mine mă întrebi? Semeni cu el.

Înainte să-mi răspundă lângă noi a apărut de după un tufiş un...

- Arhanghele, ce păcatele mele faci aici?

Cel numit îşi scutură praful de pe aripile de canava şi de pe robă. Sughiţă, îşi rotii ochii şi când dădu de noi se retrase speriat un pas.

- O, drace! Să nu mai faci asta, ştii că am probleme emoţionale. Ăsta când a ajuns aici?

- Tocmai ce-am...

- Ascultă, ţi se pare cumva că te-am întrebat pe tine?

- Scuză-l din partea mea, dar aşa se comportă când e mahmur, îmi şopti la ureche încornoratul. În rest e băiat bun, să ştii.

- Aşadar, rosti îngerul apăsând pe fiecare silabă, cine eşti tu?

- N-ar trebui să ştii? Mă gândesc că le ştii pe toate, nu? Eşti sfântul Petre, cheile raiului, chestii...

- Ah, ai dreptate, scuze, mi-am uitat laptopul pe birou... îngerul mă ţintui cu privirea. GLUMEAM.  În primul rând nu sunt sfântul Petre şi nu “le ştiu pe toate” aşa cum nici tu nu eşti atoateştiutor...

- Hei, las-o mai moale, tipu’ ăsta n-are de unde să ştie ce-i cu tine sau cu el... şi nici nu-i primul care-ţi pune întrebări.

- Ba da. E primul în dimineaţa asta. Şi dimineaţa asta diferă de celelalte prin faptul că mă doare ceafa după ce am dormit pe o piatră. Iar tu, se întoarse spre mine, nu fă pe deşteptul. Nici n-ai sosit bine şi deja ne batem pe burtă.

- E dreptul meu să ştiu ce se întâmplă aici, nu?

- Are dreptate. Spune-i cum stau treburile.

- Eu? Tot eu, de ce nu-i spui tu, par exemple.

- De ce ţii să avem aceeaşi discuţie de fiecare dată? E a mia oară.

- Ar trebui să fie cel puţin a treizecea miliarda oară, am intervenit.

- Ce?

- Ziceam că...

- Eşti nebun? Doamne fereşte. Fereşte şi apăra! Mai am trei ani şi gata! Altul la rând în locul meu. Doar nu crezi că sunt aici de o eternitate, eşti dus cu capul.

- Păi nu eşti arhanghelul Gavril sau Ioan sau mai ştiu eu care...

- Auzi, tu ce ai? Dacă vrei să botezi pe cineva ţi-ai greşit cariera.

- Ha-ha. Bă, Gavrile vorbeşte frumos, sau vezi te spun lui nea barbosu’.

- Nu amice. Eu sunt arhanghel Pompilica. Aşa cum tu ai fi desfundător de veceuri Emil, par exemple.

- Ai ticuri verbale.

- Iar tu continui să-mi regulezi nervii aşa de dimineaţă.

- Nu-i vina mea că am ajuns aici. Apropo...

- Eşti mort.

- Cum?

- Eşti mort într-o proporţie de 100 %. Mort-mort.

- ...şi...

- Nu ştiu cum ai dat colţul... Asta tu ar trebui să ştii.

- ...şi...

- Aici e locul unde ajungem cu toţii după ce murim...

- ...tu...

- Nu sunt telepat. Doar că tu eşti lipsit de originalitate.

- ...nu mă...

- Hai serios, acum treci la ameninţări.

- Ia-l mai încet că se pierde...

- Deci... aici e locul ăla dintre iad şi rai. Cum îi spune…

- Oarecum.

- Nu-i spune “Oarecum”.

- Nu. E oarecum locul ăla de care nu-ţi aminteşti.

- Am o mie de întrebări...

- Ştim. Dar acum nu-i momentul.  Acum trebuie să te decizi unde vrei să mergi.

- Adică.

- Adică dacă vrei să ajungi în rai sau în iad.

- Păi nu era în funcţie de ce am făcut eu în viaţă, pe câţi i-am minţit, înşelat, bătut, chestii legate de păcate.

- Hmmm... de unde vrei să ştim noi ce-ai făcut tu în viaţa ta?

- Păi din ce ştiu eu...

- Abureli, vere.  Doar dacă vrei să ne împărtăşeşti...

- Doamne, nici gând.

- Speram, pentru că oricum nu avem timp şi cinstit, nici nu ne, sau mă interesează toate aberaţiile pe care le-ai făcut. Plictisitoare.

- Păi şi cum? Pur şi simplu merg unde vreau eu?

- Exact.

M-am uitat la drac întrebător.

- Aşa-i . Nu te ia în băşcălie. Aici, oricât n-ai crede, este totuşi democraţie.

- Hmmm... grea alegere.

- Te cred.

- Bănuiesc că orice om normal ar alege raiul, nu?

- Mda. Numai că aici sunt nişte chichiţe.

- Păi?

- Şi tu ai tic verbal.

- Da, pentru că vorbeşti al naibii de criptic.

- Şi ce-ai vrea acum? Să-ţi depăn poveşti nemuritoare? Întreabă şi, dacă vreau, o să-ţi răspund.

- Bun. Deci care-i treaba aici?

- Ştii ce, se întoarse arhanghelul spre drac, de ce nu continui tu cu prezentările, eu mă duc că am treburi.

- Se pare că nu te prea interesează să racolezi oameni pentru rai...

- Ba cum să nu. Nu pot dormi noaptea dacă îmi scapă cineva. Uite-aşa mă răsucesc în pat.

- Ce-i cu el?

- E în postul ăsta de 4 ani. Cred că i-a cam ajuns.

- Nu, se auzi îngerul ce se îndrepta ţeapăn spre  tufiş, slujba-i mişto dar nu şi atunci când se găsesc şmecheri care să vrea să ştie cate-n lună şi-n stele.

- Ideea-i, începu dracul, că poţi să alegi cu cine vrei să închei contractul.

- Ha? Ce contract?

- Trebuie să semnezi un contract cu... instituţia unde vrei să ajungi.

- Instituţie! N-are nicio logică ce tot spuneţi voi aici. Nimic din toate astea n-ar trebui să existe. Raiul şi iadul... astea-s nişte scorneli bisericeşti. Ce se întâmplă dacă eram de exemplu adept al budismului sau shinto?

- Te întâmpinau alţii, care erau în temă.

- Bun dar eu sunt ateu, eram ateu. Eu trebuia să ajung unde?

- Dacă erai ateu în India de exemplu erau tipii de la budism în locul nostru, sau jainism...hmmm... nu-s sigur cum merg treburile la ei.

- Aha.

- Simplu.

- Mda. Bun, păi vreau să merg în rai atunci...nu?

- Aşa repede?

- Păi cum altcumva, mi-aţi spus să mă hotărăsc şi asta am făcut: m-am hotărât.

- Nu vrei să asculţi argumentele pro şi contra?

- Ce poate fi pro la iad, de exemplu?

- O grămadă, crede-mă, de-a dreptul covârşitoare.

- Par example!

- Auzi, rosti îngerul de după tufă, ia nu mă imita, că n-am păscut vacile împreună.

- Scuze.

- Crezi că dacă sunt arhanghel nu ştiu bătaie?

- În primul rând în iad nu-i aşa înghesuială ca în rai.

- Drept îi, drept îi.