• Latime maxima
  • Latime prestabilita
  • Mareste font
  • Font prestabilit
  • Micsoreaza font
Email Imprimare PDF

Sfârşitul tuturor problemelor, Stephen King

de Ciprian Baciu

Stephen King nu are nevoie de nicio introducere. Îl regăsim şi în antologia de texte postapocaliptice apărută la Editura Nemira în 2010, intitulată Tărâmurile pustiite. Scrierea de faţă este articulată într-o manieră psihedelică, în care uraganul apocaliptic este stârnit de aripa de fluture a unui joc de copii, ornamentat cu albine inovensive capturate, în joacă şi studiate de geniul unui viitor savant prin sticla mată a unui borcan.

Originală în această proză este cauza care duce la declanşarea armaghedonului. Nu este vorba de vreo invazie extraterestră, sau despre animale modificate genetic ce scapă de sub control, ori despre viruşi, bacterii necruţătoare, cutremure gigantice sau inundaţii catastrofale. Resorturile care generează, in viziunea lui Stephen King, viitoarea extincţie a omenirii, ţin de comportamentul psihic uman. Ca de atâtea ori în istoria omenirii, intenţiile bune orienteză destinul planetei spre zone întunecate, iar inovaţiile tehnologice, biologice sau medicale se întorc împotriva iniţiatorilor.

Citește mai mult ...

 

Creatura, Dario Pecarov

de Ciprian Baciu

Povestirea scurtă publicată de SRSFF on-line în 08 mai 2010 are o atmosferă horror ce m-a prins încă de la primele cuvinte. Suntem abrupt introduşi într-un caz de crime, cu cadavre mutilate. Cana neagră de cafea şi înregistrările unui casetofon decrepit înteţesc senzaţia de cimitir urban, locuit de indivizi cu boli mentale.

Povestirea se scurge egal, liniar, ritmul nu este perturbat de vreun şoc inutil, exagerat. Atmosfera este verosimilă, apăsătoare, naraţiunea te face suficient de curios încât să alergi peste rânduri, aşteptând un final incitant. Acesta nu dezamăgeşte, încadrându-se în tonalitatea povestirii. Dacă vă place horror-ul, sf-ul urban, atmosfera uşor nevrotică, atunci această povestire vă va surprinde plăcut.

Citește mai mult ...

Design by Catalin Negrea Copyright © 2012 All rights reserved! Developed by Scrida Prest