de Silviu Genescu

Petra McHumphries locuia lângă Universitate. Conveniseră să se întâlnească în faţa bisericii cu turle gotice din apropiere, numai că, de data asta, Thomas Folley regizase un cadru adecvat pentru o întâlnire care trebuia să se încheie foarte abrupt: el călare pe motocilecta sa, Triumph, cu ochii pe retrovizor, ca să-i observe imediat intrarea în scenă; ea se va urca pe locul din şoptindu-i în ureche: „Dă-i drumul, Tom". Poate va întreba „Unde?". Indiferent de replica ei, îi va spune să se care imediat. Din acel moment fiecare pleca în direcţii diferite. Spera să-1 urască instantaneu pentru că  i-ar fi fost mult mai uşor să treacă peste şocul despărţirii. Strada pustie, neclintită ca o fotografie luată într-o amiază tihnită, era înviorată numai dejoacă puştanilor din cartier. Câţiva dintre ei săreau cu picioarele pe salteaua slinoasă, sprijinită de zidul bisericii, culcuşul de peste noapte al vreunui individ vieţuind în stradă. Un contrast neaşteptat cu linia austeră a măreţei arhitecturi gotice, faţadelor spilcuite ale clădirilor din jur şi parcului Kelvingrove în care se lăfăia Universitatea. Exemplare abandonate din The Big-Issue, revista vândută cu o liră bucata în beneficiul persoanelor fără adăpost, de oameni fără adăpost, se transformaseră într-o flotilă de avioane foşnitoare, străbătând aerul cu întreaga lor încărcătură de drame dintr-un spaţiu editorial disperării. Urmărea zborul haotic, purtat de curenţii imprevizibili de aer, al unuia dintre petecele de hârtie când auzi din dreapta:

- Bartek, în Teoria Gobală a Cunoaşterii, zice că avem nevoie ca întreaga cunoaştere factuală şi concretă să fie unificată prin concepte abstracte, unificate prin structuri simbolice.

Îşi  zise că era proprietarul culcuşului de peste noapte şi ar fi preferat să-i ceară ceva mărunţiş cât să se apropie atât de abrupt de el. Birturile se deschideau în Glasgow după ora 12 şi tipul duhnea deja a băutură. Mâna lui dreaptă era coborâtă protector peste gâtul sticlei din buzunarul sacoului ponosit,

- Poftim?

Individul arătă spre turlele avântate spre cer.

- De aceea. Dumnezeu reprezintă unitatea finală, totală, în teologie, este Premisa Totală, este unitatea în filosofic aşa cum Energia devine unitatea finală în ştiinţă, peroră el,  trecând nonşalant peste mârâitul nedumerit al lui Folley. O unitate dincolo de Trinitatea ştiinţelor filosofico-teologice. Este Unitatea Unităţii, care conectează întreaga Cunoaştere. Ordinea funcţionează în Treimi, continuă filosoful străzii, dezvăluind cugetări pline de miez.

Era genul de individ gata să-ţi ofere un răspuns pentru orice întrebare, mai puţin la cea legată de modul în care ar putea ieşi din mizeria în care se bălăcea zi de zi. Oricum, nu avea nici un chef să-i asculte diatribele, aşa că începu să  ambaleze motorul motocicletei ca să-1 acopere, tulburând liniştea patriarhală a străzii. Un stol de vrăbii speriate erupse de pe crengile copacului din apropiere risipindu-se pe cerul azuriu. Aruncă o privire spre retrovizor în direcţia din care ar fi trebuit să vină Petra. Ca de obicei,  întârzia.

- Nu suntem pe aceeaşi lungime de undă, continuă individul, strecurându-şi nemulţumirea printre păcăniturile motorului. Te împiedici în idei, ţipă el tocmai când Tom credea că avea să-i întoarcă spatele şi  să plece iritat de lipsa de apetit pentru comunicare, atât de brutal afişată. Nu dăduse nici un semn că l-ar fi recunoscut şi era clar că nu se număra printre fanii trupei Tactical Pulses. Chiar dacă ar fi fost, Thomas Folley se ascunsese binişor în dosul unor ochelari de soare, iar tunsoarea era cu totul alta decât în ultimele fotografii ajunse în paginile revistei NME. Îi venea greu să creadă că un asemenea specimen răsfoia paginile revistei. Oricum, Tactical Pulses deveniseră istorie.

- Ideile închid, de fapt, orizontul cunoaşterii fiindcă ocultează adevărul care este divin şi infinit, brusc individul.

- Ce-ar fi să închidem şi noi conversaţia asta, ce zici? făcu Tom ambalând şi mai tare motorul. Ar fi ieşit o gălăgie de nedescris dacă n-ar fi fost mufflerele fixate pe ţevile de eşapament. Filosoful străzii se postă înaintea lui, oferindu-i de astă dată un surâs înţelegător.

- Faptul  că nu ne înţelegem derivă din calitatea limbajului fonetic, care ajunge la receptor cu un nivel de informaţie mai redus decât cel transmis iniţial. Totul se pierde în labirintul vestibular al urechii şi asta nu-i filosofic, prietene. Este un corolar al celei de-a doua legi a termodinamicii. Orice emitere a unui mesaj sau intervenţie în mecanismul transmiterii lui scade cantitatea de informaţii conţinute, doar dacă nu adaugi mereu noi informaţii, cu alte cuvinte, trebuie să continuăm să vorbim.

Chestia cu pierderea calităţii mesajului îl intriga. Atinsese una ideile care-1 preocupau de la o vreme  încoace şi se întrebă dintr-o dacă era capabil să continue într-un mod coerent pe

pista asta,  sau dacă nu cumva torentul de era doar o etalare grăbită a unui discurs din care-ţi puteai alege orice. O colecţie măreaţă de samplinguri, dar care nu avea cum să devină ceva coerent decât dacă ştiai să le foloseşti. Folley remarcă indispus câteva persoane ocolind cu prudenţă trotuarul în momentul în care dădeau cu ochii de personajul debordând de înţelepciune şi deduse că era calul breaz al cartierului. Dacă ar fi fost mai îngrijit îmbrăcat 1-ar fi putut lua vreunul dintre studenţii coborâţi din turnul de fildeş al Universităţii ca să-şi testeze retorica în stradă. În Talking Corner din Hyde Park se adunau o grămadă de exemplare din această specie. Era suficient să le arunci o replică şi se agăţau de tine cerşind dialogul.

Se întoarse spre el şi tăie contactul motorului. Ia să te vedem, îşi spuse.

- De acord, limbajul fonetic este plin de imperfecţiuni. Atunci cu ce îl înlocuim?

Celălalt se opri brusc,   de parcă s-ar fi izbit pe neaşteptate de un zid răsărit acolo unde n-ar fi trebuit să fie. Nu obţinea prea des o replică, îşi înghiţi saliva privind în gol, apoi îşi luă din nou avânt.

- Pentru ca sistemul să se menţină ai nevoie de un mecanism de control inseparabil de conceptul comunicării reciproce şi acesta este feedback-ul. Fără să vrea, Folleydădu din cap, gândindu-se la ce spusese  David Gilmour, „Ce-ar fî acum muzica rock fără bucla de feedback?" Filosoful luă asta drept încurajare.

- Explică-te. De care sistem vorbeşti? îl încolţi Folley.

Vagabondul îi adresă o privire îngrozită, de parcă 1-ar fi văzut de-abia cu o clipă înainte ca Triumphul să-l cosească de pe zebră, în timp ce traversa corect pe verde.

- E  vorba de comunicare, şopti. Şi ca să continuu, reveni pe un ton impetuos, pentru ca mecanismul de control să fie eficient, trebuie să am reprezentarea cognitivă a oricărui răspuns, ca să pot înţelege că dispoziţiile mele au fost recepţionate. Îi trânti un zâmbet larg şi triumfător. Ajungem din nou la feedback, accentuă el, desenând majusculele în aer. FEEDBACK. Este exact ceea ce lipseşte în acest moment al întâlnirii noastre.

Folley rânji aprobator, scoţându-şi portofelul din jachetă şi-i întinse o bancnotă de cinci lire, Cam cinci dintre revistele rămase nevândute, lăsate puştimii din cartier,

- Ai aici un FEEDBACK, adăugă pe un tot cât putea de încurajator.

Era un test. Celălalt înşfacă bancnota, ca şi cum i-ar fi fost teamă să nu se răzgândească. Pentru un pomanagiu de duzină,  ăsta era un răspuns suficient de satisfăcător să-l convingă s-o ia din loc.

- S-a făcut un progres, anunţă el în loc să mormăie un „mulţam" şi să plece. Simpla încredere în progres nu este doar o convingere care ţine de forţă, ci de achiziţia de informaţii, iar în fizică, ideea de progres se opune entropiei. Norbert Wiener sugera să încercăm să creăm cu toţii „insule de entropie”, unde mesajele câştigă sau reţin informaţia în loc să o piardă.

Era obsedat de pierderea comunicării în noianul de informaţii parazitare din jur. Ar fi fost un bun predicator al combaterii neantului dacă şi-ar fi ordonat discursul.

- Roseblatt zicea că atâta vreme cât suntem capabili să formulăm parametri sau variabile vizavi de informaţiile pe care le dorim ca feedback, nu există nici o limită dincolo de care societatea şi-ar îmbunătăţi funcţionarea, învăţăm din consecinţele acţiunilor noastre trecute, susură el din ce mai aproape.