de Mirona Aftanache

Anul acesta solstiţiul de iarnă va fi în 22 decembrie. Deşi variază uşor de la an la an, între 20 şi 23 decembrie acest eveniment astronomic precede Crăciunul şi este cauzat de înclinaţia de 23,5 grade a axei Pământului faţă de soare (Polul Nord este îndepărtat la această înclinaţie, ceea ce face ca în emisfera nordică tot ceea ce se afla mai sus de latitudinea de 66,5 să fie în întuneric, pe când în cea sudică tot ce se afla peste latitudinea de 66,5 va avea 24 de ore de lumină).

Sărbătorile păgâne din această perioadă, Saturnalia, Natalis Invicti, Sărbătoarea Yule, festivităţi închinate lui Mithra, se estimează că porneau în ziua solstiţiului şi durau aproximativ 12 zile, timp în care lungimea nopţii începea treptat să descrească, soarele “învingând întunericul”. Nu este o noutate că există o pleiadă de teorii care argumentează suprapunerea Crăciunului creştin peste acest moment al miezului iernii, asociat din vechi timpuri cu ritualuri solare.

În vremurile noastră întâmplarea face ca, la trecerea perioadei de 12 zile, să aibă loc un alt eveniment astronomic: periheliul Pământului (în engleză perihelion), momentul în care acesta se află la cea mai mică distanţă de Soare pe orbita sa eliptică. În 2012 periheliul are loc în 5 ianuarie. Dacă în timpurile noastre cele două evenimente astronomice sunt separate de aproximativ 2 săptămâni, mergând înapoi pe firul anilor ele obişnuiau să fie mult mai apriopiate, existând certitudinea că în anul 1246 au fost suprapuse. Depărtarea dintre cele două evenimente va creşte în continuare, treptat. Interesant de menţionat ar fi că în anul 1453 s-a  suprapus data Crăciunului cu cea a periheliului Pământului, deşi a fost astfel nu numai în acel an, ci şi în 1500, de exemplu.

Privind o ilustrare a solstiţiului, parcă Pământul îşi fereşte partea nordică de Soare, anticipând apropierea de acesta în perioada perihelionului. Nu că această apropiere ar fi tangibilă în termeni umani: e vorba de un număr de 5 milioane de kilometri, cu atât este mai aproape Pământul de Soare la periheliu, comparativ cu distanţa dintre cele două planete la afeliu, cel mai îndepărtat punct (calendaristic situat în iulie, la ora actuală). Nu sunt menţionate efecte semnificative de căldura sau luminozitate date de această apropiere, dar viteza Pământului la periheliu este mai mare decât în celelalte poziţii orbitale. Desigur, a se înţelege că nu am găsit în texte accesibile tuturor asemenea atenţionări.

Nefiind efecte perceptibile de către fiinţele umane, acest eveniment astronomic nu are asociată vreo semnificaţie spirituală în cadrul perioadei de miez al iernii, spre deosebire de solstiţiu, care dă aripi imaginaţiei (oamenii trecutului, îngroziţi de cea mai lungă noapte, aprindeau focuri şi cereau renaşterea soarelui şi a luminii etc etc). Totuşi, energia solară la periheliu este mai mare, însă nu se face simţită peste caracteristicile anotimpurilor. Se speculează pe însă linia modului în care ea ar afecta circuitul apei în natură şi ar declanşa fenomene meteorologice legate de el.

Dacă ştiinţa aduce două evenimente care delimitează perioada Crăciunului, ficţiunea (pentru agnostici), sau credinţa (pentru creştini), are şi ea de partea ei două fenomene: cel religios, conform căruia în 25 decembrie sărbătorim naşterea lui Isus, şi cel fantastic, care ne face să aşteptăm călătoria de o noapte a lui Moş Crăciun pe deasupra întregii lumi, aducând cadouri copiilor şi nu numai. Pe care îl simt şi fiinţele umane, şi care se întâmplă, fie că ele o simt sau nu?

Probabil răspunsul la întrebare e în interiorul fiecăruia dintre noi. Cu o binecuvântată seninătate, ne putem bucura de amândouă. Deşi religioşii tradiţionali sunt supăraţi pe modul în care Moş Crăciun şi cadourile lui au piratat sărbătoarea naşterii lui Isus, iar cei mai puţin sau deloc religioşi fug de slujbe la petreceri dionisiace sau se pierd exclusiv într-o tornadă de pregătiri, festinuri şi cadouri.

Până la urmă, avem în interiorul nostru visul de miez de iarnă care ia forma Crăciunului, sau ne iluzionam că îl avem, în urma repetatelor publicizări ale evenimentului? Ce e Crăciunul? Statisticile ar îndrepta un deget ghiduş către bucuria spontană şi oarecum necenzurată de a sărbători, a petrece, a primi şi da cadouri, fie ea sinceră sau mimetică. Şi cei care se bucură de Crăciun, şi cei care spun că nu le place, se angajează până la urmă în activităţi similare, într-o sincronizare instinctivă.

Dacă e numai un act teatral, sau o convenţie care are un subteran şi un pic de magie, ar putea să răspundă mai clar părinţii. Nu cred că se gândesc neapărat la Crăciun în felul acesta, dar părinţii regizează în fiecare an o piesă de teatru cu implicaţii mai multe decât ar părea la prima vedere, în care participă atât ei şi copiii, cât şi un personaj misterios, Moş Crăciun, care, doar pentru că nu poate fi apucat de barbă, nu înseamnă neapărat că nu e acolo. Pe sistemul, dacă nu vedem aerul pe care îl respirăm, asta nu îl face să nu existe. Oare unde am amai auzit acest argument...?

Aşadar, ca şi oameni mari, reîntâlnindu-ne cu frânturi din copilăria noastră, continuăm să credem în acel încă neexplicat-ştiinţific fenomen al Crăciunului, şi îl perpetuam atât pentru noi cât şi pentru copiii noştri, nepoţii noştri sau ...cei mici în general. Ridicăm o construcţie care an de an scanează cerurile, aşa cum o fac antenele institutului SETI, căutând semnale din spaţiu. Şi câteodată nu degeaba, căci, fără a exista o explicaţie ştiinţific cuantificabila, se mai întâmplă şi miracole de Crăciun în vieţile pământenilor.

Crăciunul poate fi aşa cum îşi imaginează oricare dintre noi, dacă îşi dă voie să viseze. Naşterea an de an a lui Isus, venirea unui moş darnic din misteriosul nord, cu cadouri în desaga, bucurie, petreceri sau seninătate, vânzări multe, hotărâri de cereri în căsătorie, chiar şi scepticismul şi deprimarea care îi apucă pe unii de sărbători sunt tot o reacţie la Crăciun. Ca şi alte lucruri de pe acest Pământ, el există pentru că se întâmplă, şi cum-necum toţi au câte o reacţie la el.

Cu cât mai largă ficţiunea, cu atât mai bine: steaua poate era o cometă-semn, sau o navă mamă, darurile magilor erau simbolice, sau erau piese de tehnologie necunoscută nouă; Moş Crăciun teleportează cadourile, curbează spaţiul şi timpul ca să îi ajungă o noapte să le ducă pe toate; animalele pot vorbi în noaptea Crăciunului, pentru că atunci se dechid cerurile, şi noi renaştem după această perioadă,an de an... Cine se poate pune arbitru în acest amalgam, cui îi este dat să aleagă ce e bine şi ce nu e bine, să îi trimită la culcare pe cei care greşesc şi să îi lase la gura sobei pe cei care au nimerit varianta corectă?

Aş zice că pierd ceva doar aceia care la fiecare Crăciun îşi aduc aminte că au rătăcit praful de stele din suflet şi aud încă şi mai tare ecoul răsunând în golul din inima lor.