interviu cu Dan Dobos

Interviu realizat de Lucian-Vasile Szabo

1. V-aţi afirmat mai târziu în literatura science fiction românească. Aţi ezitat? V-aţi descoperit talentul mai târziu?

Nu ştiu dacă a fost târziu. Scriu de când mă ştiu. La 19 ani, în primăvara anului 1989, am luat un premiu la un concurs naţional de proză cu o schiţă fantastică. Am publicat constant în revistele ieşene, iar în decembrie 1994 eram deja coordonatorul celui mai longeviv supliment SF din ţară (SuperNova). Tot în 1994, am luat două premii la Atlantykron... E drept că am avut un conflict deschis cu fraţii Bănuţă, structurat pe două niveluri: personal şi estetic, eu nefiind niciodată un fan al curentului cyberpunk. De aceea, nu am apărut în JSF decât cu o singură proză. Pe care nu am trimis-o eu, ci mi-a fost, mai degrabă, furată, ca să fie desfiinţată. În acest context, primul meu roman a fost unul pentru adolescenţi, scris în 1999. A urmat seria Abaţia, la Nemira. În tot acest timp am fost un membru constant al cenaclului Quasar şi am publicat în fanzinele şi antologiile lor.

2. Ce vă reprezintă mai bine: romanul sau proza scurtă? De ce?

Cu siguranţă, romanul. Mintea mea e obişnuită să ţeasă poveşti individuale, din care să alcătuiască apoi un mozaic, în a cărui rafinare intelectuală eu cred că se ascunde întreaga plăcere de a scrie. În plus, toate romanele mele trăiesc pe de o parte prin personaje structurate puternic, de o manieră clasică, iar pe de alta printr-un epic solid, consistent. Nu am destul talent şi nici răbdarea artistului de filigran pentru a atinge asemenea ţeluri estetice pe spaţii mici. Iar dacă ar fi să vă fac o confesiune, trebuie să vă spun că disconfortul pe care îl resimt în proza scurtă se datorează şi formării mele intelectuale timpurii. Tatăl meu insista mereu că o operă valabilă, de orice natură ar fi ea, nu se poate crea în două zile. Cumva gândul ăsta m-a împiedicat să iau cu adevărat în serios proza scurtă. în ciuda conştiinţei faptului că interpretez poate prea literal cuvintele tatălui meu.

3. În romane balansaţi către fantastic, în proza scurtă genul SF e aproape pur. Un SF de bună calitate, după cum se vede în Gheorghe, un om special, deşi poartă şi inscripţia „F”. E cu intenţie?

Nu sunt deloc de acord cu niciuna dintre afirmaţiile care preced întrebarea. Este adevărat că în romanele mele, accidentul ştiinţific, elementul definitoriu al ficţiunii speculative, nu e întotdeauna din domeniile bătătorite de sefişti. În Abaţia, e vorba de teologie, în DemNet acţiunea are premise politologice. Ambele romane au însă un suport ştiinţific extrem de bine fundamentat, chit că m-am chinuit să escamotez cumva lucrul ăsta. Punctele Lagrange, lucrările lui Machiavelli, viteza infinită a comunicării telepatice, liftul spaţial, toate aceste amănunte ce apar în romanele mele sunt cât se poate de ştiinţifice. Faptul că un roman SF nu are blastere, teleportări sau alte asemenea lucruri nu îl face fantastic. Pe de altă parte, particula F de pe coperta volumului Gheorghe, un om special, se referă la ciclul AntiProverbelor.
Singurele mele producţii fantastice sunt cele două piese de teatru pentru copii, al căror decor e atelierul de jucării al lui Moş Crăciun.

4. Cum scrieţi? Uşor sau greu? Aveţi o producţie literară de invidiat...

În ultima vreme nu scriu, ci dictez soţiei mele, care se consolează cu ideea că e primul meu cititor. Fiecare dintre capitolele romanelor mele e scris într-o seară, dintr-o suflare. A doua zi, reiau de două ori textul şi apoi îl lipesc la varianta finală. Scrierea efectivă a DemNet a durat 36 de zile. Alcătuirea unui sinopsis care să-mi placă, dezvoltarea conceptelor şi a personajelor, documentarea ştiinţifică au durat însă patru ani. La fel, conceptele şi firul epic al Abaţiei s-au definitivat în şase ani. Dacă faceţi o medie, se poate spune că scriu greu, mai ales că sunt puţine zilele în care nu mă gândesc, fie şi fugar, la următorul meu roman, sau în care să nu fac o notiţă oarecare într-unul din nenumăratele foldere ale proiectelor mele viitoare.

5. Nu sunteţi atras de cercurile literare. Le respingeţi deliberat sau nu aveţi timp de ele? Sunteţi timid?

Nu-mi plac cenaclurile fiindcă ele sunt spaţii carteziene, în care se manifestă o tendinţă gregară pe care eu o consider dăunătoare culturii în general. Faptul că mă laudă cineva, care a ţinut minte că l-am lăudat la rândul meu, implică o satisfacţie pe care o încercam la 16 ani, când frecventam cele mai importante cenacluri literare ieşene. Pe de altă parte, la noi, a face parte dintr-o grupare înseamnă să fii în război cu altele. Zău dacă am timp de asemenea nimicuri!
N-am fost niciodată timid, nici măcar atunci când colegii mei mă trimiteau să ţin discursuri în faţa primului secretar judeţean al PCR, în calitate de tânăr utecist. E greu să fii şi ziarist şi timid deodată. E drept însă că am o rezervă în faţa adunărilor de oameni, dar ea derivă din condiţia precară a vederii mele, care mă predispune la gafe monumentale prin ignorarea unor oameni pe care i-am mai văzut.

6. Ce face Dan Doboş în afară de a scrie literatură?

De vreo 15 ani, Dan Doboş e redactorul-şef al ziarului Evenimentul Regional al Moldovei, distribuit în şase judeţe şi care are 40-48 de pagini zilnic, din care însă doar jumătate sunt publicistice. Chestia asta îmi ia cam zece ore pe zi. Dan Doboş încearcă să fie şi soţ şi tată, cu excepţia situaţiilor în care se impun reparaţii domestice, fiindcă întreaga mea familie a stabilit că domeniul meu de excelenţă nu are nici o legătură cu activităţile manuale.

7. Vă fixaţi acţiunea textelor atât în spaţiul extraterestru, cât şi în cotloane terestre mai puţin explorate. Cum se împacă cele două viziuni ale localizării?

Eu sunt fascinat de energia pe care omul o pune în transformarea proximităţii imediate, atât ca individ cât şi ca specie. Îmi place de multe ori să mă joc cu paradoxul ce derivă din acest comportament şi să arăt că există habitaturi în sens larg, hai să le spunem spaţii de prezenţă umană artificiale mai primitoare decât multe spaţii naturale. Iar atunci când lucrurile nu stau chiar aşa, oamenii se iluzionează că artificialul e cumva mai bun decât naturalul.

8. În acelaşi timp, discursul se încheagă, iar acţiunea se leagă în funcţie de profunzimea trăirilor umane. De ce e omul dvs. atât de răvăşit?

Răspunsul la această întrebare trebuie să implice două aspecte. Părerea mea, formată de primul meu mentor, regretatul critic literar ieşean Val Condurache, este aceea că idealul unui scriitor ar trebui să fie un text în care fiecare cititor să se afunde în funcţie de propria greutate intelectuală.

O apă poate fi traversată în două feluri: înotând la suprafaţă sau parcurgându-i fundul în submersie. Îmi doresc ca textele mele să conţină întotdeauna satisfacţii la ambele niveluri, să fie pline şi de balize viu colorate, dar şi de cufere cu comori în epave scufundate. Dacă ar fi să dau un exemplu concret, aş spune că Abaţia e cartea quinţilor fraţi cu Flash Gordon, dar şi extensia literară a unor studii intense cu privire la viaţa, opera şi construcţiile filosofice ale Sf. Augustin. Cele două niveluri se intersectează arar, şi poate că ăsta e un minus al creaţiei mele, dar ele sunt cu siguranţă prezente în tot ceea ce scriu.

Pe de altă parte, nu am prea multe surse de energie pentru a atinge complexitatea şi rafinamentul intelectual pe care le caut cu disperare. Îmi lipsesc în plan personal experienţa desrădăcinării, a războiului, a catastrofei familiale, a călătoriilor fantastice sau a confruntărilor fizice violente, mortale chiar. Referirile mele la asemenea locuri ale lumii noastre nu pot fi decât indirecte, ceea ce nu îmi permite să ating gradul de complexitate dorit. Şi ce îmi rămâne? Omul, aşa cum e el. Răvăşit, spuneţi? Da, e un cuvânt bun, fiindcă şi eu sunt un om răvăşit de timpul prezent.

9. Care este cea mai mare tâmpenie întâlnită în lecturile SF?

N-are Internetul atâta spaţiu cât să le enumăr şi nu o să mă refer la amănunte. Cred însă că antropocentrismul e cea mai mare tâmpenie din SF. A-ţi imagina că extratereştrii vor avea simetrii bilaterale, vor avea aceleaşi motivaţii şi acelaşi mod de comunicare cu noi, e superlativul stupidităţii.

10. Vă preocupă politica? Dar ficţiunea politică? Are aceasta viitor?

Mă preocupă foarte mult politica. Mă gândesc chiar să mă apuc să o practic în mod manifest, dacă voi renunţa la ideea traiului din scris. Ficţiunea politică e superbă şi are mai mult viitor ca oricând, fiindcă e un fel de simulator pentru vremurile ce o să vină.

11. Va descoperi omenirea o metodă împotriva fraudării votului?

Să sperăm cu toţii că nu se va întâmpla o asemenea nenorocire! Dacă afirmaţia mea vi se pare scandaloasă, vă asigur că există o explicaţie. E întinsă pe 500 de pagini şi se cheamă DemNet!

12. Televiziunile prezintă în fiecare zi seriale ori filme science fiction sau apropiate. Cum vă regăsiţi în această latură a culturii populare? E o pervetire a gustului? Un tip de alienare? Ceva necesar şi binevenit?

Pe mine mă relaxează. Sunt desigur mâhnit, când aud exprimări de genul ”astea sunt sefeuri”, sau când mi se explică faptul că anticipaţia, ficţiunea speculativă sunt domenii ale tinereţii intelectuale. Pe de altă parte, am făcut demult pace cu mine însumi şi recunosc deschis că absorb ca un aspirator toată cultura populară SF, fără să doresc să demonstrez ceva, deşi mă încearcă uneori tentaţia de a mai tăia din nasul luat la purtare de unii colegi de breaslă din literatura mainstream. De cele mai multe ori mă abţin.

13. Cine va câştiga alegerile prezidenţiale din 2014? Dar pe cele din 3014?

Cu siguranţă, nu le va câştiga Traian Băsescu, ceea ce va da societăţii româneşti un spaţiu de reflecţie. Fiindcă nu deciziile economice, nu corupţia şi nici măcar modul manipulatoriu de exercitare a puterii sunt principalele noastre probleme astăzi. Ca un jurnalist care îl urmăreşte pe Traian Băsescu, de pe vremea când era deputat de Vaslui, eu cred că tarele pe care le-a transmis societăţii noastre sunt esenţa sa conflictuală şi dispreţul organic pentru rafinamentul intelectual. Cred că aici va avea domnul Băsescu o problemă cu istoria şi nu în privinţa vreunei case autoatribuite în chip imoral.
În 3014 nu cred că vor fi alegeri. Cel puţin nu în sensul în care suntem noi astăzi obişnuiţi să le percepem. Dacă o să fie, sper să le câştig eu!

14. Vă mulţumeşte bilanţul activităţii Dvs. literare? La ce lucraţi acum?

Bilanţul meu e simplu de făcut: cinci romane, o culegere de povestiri, o carte de catrene pentru preşcolari, două piese de teatru, zece volume de traduceri, premii ale fanilor şi profesioniştilor SF, un premiu al USR pentru traducere, două premii (oarecum ilare) la EuroCon, o traducere în SUA... Desigur că sunt mulţumit!

Planurile mele de viitor sunt legate de încă două romane din universul DemNet şi apoi de împlinirea celui mai mare vis al meu. Aş vrea să fiu ca Anakin Skywalker şi să aduc echilibru forţei SF. Îmi doresc mai mult decât orice ca prin ceea ce voi scrie în continuare să pot să aduc SF-ul la masa literaturii ”mari”. Iar dacă nu voi putea prin creaţia din domeniul ficţiunii speculative, o să termin cele două proiecte literare mainstream, pe care le tot amân, o să schimb taberele, mă voi căţăra şi în ierarhiile lor literare, doar pentru ca, atunci când ajung îndeajuns de sus, să îi pot face să mă asculte cum le explic minunăţiile literaturii SF. Am timp. Am abia 41 de ani!