de Cornel Secu

Galileo

Vineri 14 mai la Bucureşti la întâlnirea organizată de SRSFF de la Casa de Cultură a sectorului 2 (Calderon), dedicată lansării cărţii lui Ion Hobana Timp pentru dragoste, am primit noua revistă Galileo. Prima impresie foarte bună. Făţoasă, adică arătoasă, adică bine pusă în pagină. Ca şi Fiction.ro. La o lectură atentă impresia iniţială îţi reduce însă turaţia.

Un EPPUR SI MUOVE! editorialul semnat de Horia Nicola Ursu, grandilocvent şi plin de emfază, macină vorbe, vorbe, vorbe. Dacă s-ar fi rezumat la paragraful următor, ar fi fost suficient să întelegem scopul acestei curajoase intreprinderi:

Ce veţi găsi în paginile acestei reviste? Poveşti care să vă facă să visaţi, să speraţi, să cădeţi pe gânduri. Texte esenţiale ale genului, de la noi şi de aiurea. Texte proaspete, scrise anume pentru cititorii noştri. Texte care le-au adus autorilor lor cele mai importante premii ale genului. Poveşti îndrăzneţe, poveşti care ignoră orice este tabu, poveşti să vă facă să simţiţi pulsul prezentului, cu gândul la viitor, dar fără a scăpa din vedere trecutul. Pe scurt, literatură de bună calitate: acesta va fi criteriul primordial după care vom alcătui sumarul viitoarelor numere.

Deşi nivelul selecţiei este bun şi foarte bun în majoritatea cazurilor atât la proză românească cât şi la traduceri, apar câteva disonanţe supărătoare. Britanicul Graham Sleight la rubrica Viitorul anterior publică un articol dedicat lui Ray Bradbury. Acest G. Sleight reprezintă un fel de îmbinare ciudată între Voicu Bugariu cel de la începutul secolului XXI şi regretatul Doru Pruteanu, cel de la începutul anilor '80. O analiză literară in răspăr, din care răzbat frustrările unui critic "neascultat" de Bradbury. Infatuarea criticului aproape că nu are limite în cele câteva pagini traduse de Robert Coller.

După un interviu foarte bun luat de Horia Nicola Ursu lui Joe Haldeman, apare o traducere din celebra lui povestire Graves, semnată de Mircea Pricăjan.

Să nu fi ştiut H.N. Ursu că Graves a apărut în România de două ori în 1994, atât în caietul program al Eurocon-ului (traducere de Antuza Genescu), dar şi în revista Helion nr. 2/1994 (traducere Alina Ghimpu), ambele traducând titlul povestirii în Morminte.

Unde pui că prin traducerea lui Graves in Mortuare, ca şi prin alte formule de adaptare stilistică, Mircea Pricăjan derutează cititorul român, îndepărtându-l de sensul simbolic şi paradoxal pe care-l conţine această scurtă povestire.

Însă vom vorbi mai pe larg despre această nouă revistă, care are calitate şi cantitate dar căreia-i lipseşte noutatea şi asumarea curajului în a lansa noi formule publicistice, în ediţia tipărită a Helion-ului din această vară (nr. 3-4, care va fi pe piaţă la începutul lui iulie).

Spuză cu premii

Un spectacol gălăgios şi dizgraţios s-a iscat de ceva vreme pe câteva bloguri şi site-uri privind premiile Cititor SF. Momentele lui semnificative au fost: o văicăreala la sfârşitul lui martie; un joc la mantinela în aprilie; apoteoza la începutul lui mai, când juriul, marele juriu, nemaipomenitul juriu, gloriosul juriu a anunţat implacabilul verdict. Adică a ieşit cine trebuia. Spectacolul a fost jenant şi foarte indecent, deoarece majoritatea dintre votanţi sunt foarte serios implicaţi în "afacere". Aşadar neutralitate zero, dar jurizare "perfectă".

Aşteptăm premiile Sigma de la Piatra Neamţ, o altă mostră de "echilibru" şi imparţialitate.

Balcanie, rai. Aferim, carevasazică.